Serviciul Roman de Informatii

Back ULTIMELE ȘTIRI

SRI participă la organizarea NATO Cyber Coalition 2020
19 noiembrie 2020

Din anul 2013, SRI participă activ, prin intermediul Centrului National Cyberint, la planificarea exercițiului NATO Cyber Coalition, în calitate de dezvoltator de scenarii și administrator al poligonului cibernetic NATO.

Cyber Coalition este cel mai mare exercițiu anual de apărare cibernetică organizat sub egida NATO, iar ediția din acest an se desfășoară în perioada 16-20 noiembrie. Exercițiul are ca scop sporirea capacității de apărare a rețelelor cibernetice NATO, instruirea și cooperarea între actorii cu atribuții de luare a deciziilor în caz de atacuri cyber, cât si testarea proceselor operaționale NATO sau naționale de apărare în domeniul securității cibernetice.

Scenariul dezvoltat de către specialiștii Centrului Național Cyberint are drept principală particularitate faptul că atacurile se desfășoară în timp real, în cadrul unor rețele configurate de experții SRI, astfel încât nivelul de veridicitate al exercițiului să fie unul similar atacurilor cibernetice întâlnite în ultima vreme. Totodată, mediul cibernetic actual a fost transpus de SRI și în cadrul scenariului exercițiului. Un exemplu în acest sens este utilizarea de mesaje de tip spear-phishing care aparent fac referire la statistici privind infecția SARS-CoV-2, însă în realitate sunt create pentru a sustrage informații de pe stația victimă.

Din cauza precauțiilor cauzate de pandemia COVID-19, ediția din acest an a Cyber Coalition a fost prima planificată și desfășurată exclusiv în mediul on-line, peste 1000 de oficiali și experți ai țărilor membre NATO fiind angrenați în scenariile și derularea exercițiului.