Radicalizat străin declarat indezirabil pentru 10 ani
20 august 2019
La sesizarea Serviciului Român de Informații, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoană indezirabilă pentru România a cetăţeanului marocan A.A., pentru o perioadă de 10 ani.
A.A. s-a aflat în România în baza unei vize de lungă ședere pentru angajare în muncă și a intrat în atenția Serviciului pe fondul unor informaţii potrivit cărora acesta traversa un proces de radicalizare, desfăşurând activităţi de propagandă extremist-teroristă în mediul virtual.
În urma măsurilor informativ-operative întreprinse, s-a stabilit că respectivul a derulat activități care constituie amenințări la adresa securității naționale, potrivit art. 3 lit. i şi l din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României. Concret, străinul s-a remarcat ca susținător al unor entităţi teroriste active în zona Orientului Mijlociu, implicându-se, sistematic, în mediul online, în activități de accesare și distribuire a unor mesaje de propagandă cu conținut terorist promovate de aceste entităţi.
De asemenea, A.A. a manifestat comportament, atitudini și opinii specifice persoanelor aflate în proces de radicalizare, existând suspiciunea rezonabilă că este pretabil, prin prisma profilului personal şi al activităţilor derulate, să avanseze către planul acțional, fiind dispus să devină martir.
Ca urmare a sentinței Curții de Apel București, A.A. a fost îndepărtat de pe teritoriul național de către Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări.
Această măsură este circumscrisă activităților preventive derulate de SRI în domeniul antiterorism, în cooperare cu partenerii din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului. În calitate de autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, SRI are ca misiune prioritară prevenirea oricăror riscuri și amenințări pe profil antiterorist.
România, în calitate de membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi-a asumat obligaţia
- de a refuza şederea pe teritoriul naţional a celor care finanţează, plănuiesc, sprijină sau comit acte de natură teroristă sau de a le oferi adăpost în acest sens;
- să îi împiedice pe cei care finanţează, plănuiesc, facilitează sau comit acte teroriste de a folosi teritoriile lor pentru aceste scopuri împotriva altor state sau cetăţenilor acestora.
Socializăm!
riscurilor teroriste