Intelligence in the Knowledge Society
26 octombrie 2015
În perioada 16 - 17 octombrie 2015, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a organizat cea de-a XXI-a ediţie a conferinţei internaţionale “Intelligence in the Knowledge Society”, platformă europeană de dezbatere academică a temelor contemporane de securitate și intelligence.
Ediţia din acest an s-a bucurat de participarea unor experţi din 28 de ţări, reprezentanţi ai mediului academic și profesioniști din domeniul securității, constituindu-se într-un forum de dezbatere deschis principalelor teme aflate pe agenda de securitate naţională, regională şi globală.
În deschidere, Constantin Dudu Ionescu, directorul Oficiului pentru Informații Integrate, a subliniat necesitatea cooperării între organizațiile de intelligence prin integrarea informațiilor în scopul unei mai bune adaptări la noile cerințe ale beneficiarilor, la afluxul de informații specific mediului contemporan și la caracterul limitat al resurselor disponibile.
Adjunctul Directorului Serviciului Român de Informații, general - maior Ion Grosu, a evidenţiat necesitatea relaţionării dintre comunitatea de informaţii, mediul universitar şi societatea civilă pentru crearea unui fond de cunoaştere pe care să fie fundamentate deciziile strategice la nivelul statului, context în care a menţionat reuşita Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” în a oferi o platformă pentru dezbateri pe teme de securitate şi de intelligence.
Prim-Adjunctul Directorului Serviciului Român de Informații, general-locotenent Florian Coldea, a subliniat importanța pe care o are racordarea serviciilor de informații la noile tehnologii, respectiv la modul de lucru complex pe care acestea le oferă. Totodată, a insistat asupra menținerii unui ritm alert de integrare a cunoașterii în practicile profesionale ale comunității de intelligence, în condițiile în care decalajul produs de dezvoltarea tehnologică fără precedent la început de secol XXI poate avea efecte dintre cele mai nefaste.
Joseph Cannataci și Philip Davies, reputați experți internaţionali, au făcut o pledoarie pentru realizarea unui echilibru optim între utilizarea noilor tehnologii de supraveghere și respectarea dreptului fundamental al cetățenilor la viață privată în menținerea unui mediu de securitate stabil. Plecând de la premisa unui salt tehnologic fără precedent în anii următori, cei doi vorbitori au atras atenția asupra necesității ca organizațiile de intelligence să dezvolte modalități practice pe termen mediu și lung de soluționare a provocărilor de securitate, deschizând astfel drumul spre o nouă paradigmă în studiile de securitate, marcată de echilibrul transparenţă-opacitate.
Participanții la eveniment au apreciat formatul academic al dezbaterilor, succesul reuniunii fiind evidențiat de valorizarea punctelor de vedere alternative, atât ale practicienilor cât și ale reprezentanților mediului academic. Conferința din acest an a confirmat soliditatea unui dialog real asupra temelor stringente de securitate și a oferit teme de reflecție pentru organizația de intelligence a secolului XXI.
Socializăm!
riscurilor teroriste