Serviciul Roman de Informatii

Back ULTIMELE ȘTIRI

Declarație de presă
24 august 2018

De peste un an și jumătate, în spațiul public se discută despre protocoalele încheiate între SRI și alte instituții ale statului.

În această perioadă, au existat mai multe ieșiri publice – dinspre SRI – prin declarații de presă, comunicate sau interviuri, în care am încercat să explicăm care este situația referitoare la acest subiect. Cred însă că este necesar să fac cateva precizări, pentru că nu avem nimic de ascuns!

Va reamintesc, că în februarie anul trecut, am denunțat oficial toate acele protocoale controversate, oprind o practică existentă în trecut.

Ce sunt aceste protocoale? Așa cum am explicat și la Comisia SRI, pe 28 februarie 2017, încă de la început am întrebat instituția dacă aceste protocoale erau necesare. Nu puteam să punem în practică legea fără protocoale?

Mi s-a răspuns că da, se putea, conform legii – dar acesta a fost instrumentul tradițional și acesta a fost cadrul prin care am pus în practică ceea ce scrie în lege.

Am dispus un audit intern referitor la toate aceste protocoale de colaborare cu alte instituții. Și am hotărât denunțarea tuturor protocoalelor care nu sunt impuse de lege sau de hotărâri ale CSAT.

Imediat, în februarie 2017, am demarat un proces de denunțare a protocoalelor cu parchetele și instituțiile din justiție.

Nu mai există în vigoare nici un protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiției în România.

Referitor la cele două protocoale aflate în discuție. Ambele au fost semnate in decembrie 2016. Primul este un protocol neclasificat, care reglementează accesul organelor de urmărire penală la infrastructura tehnică a SRI. Acesta este încă în vigoare, iar el nu presupune nici o formă de implicare a SRI în activitatea Parchetului. Toate aceste lucruri le-am adus la cunoștință Comisiei de control a SRI.

De asemenea, și președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are atribuții de verificare a modalității de punere în executare a acestui protocol, a fost notificată cu privire la existența sa.

Al doilea protocol, cel clasificat, reglementa modalitatea prin care SRI coopera cu Ministerul Public exclusiv pe infracțiunile privind securitatea națională (prevăzute în titlul 10 din Codul de Procedura Penală) și infracțiunile de terorism.

Ca să fim foarte clari, acest protocol clasificat ne-a fost impus de Legea de organizare și funcționare a SRI (la articolul 8). Legalitatea acestui protocol nu poate fi pusă la îndoială - sper că prin aceste precizări am lămurit această discuție din spațiul public.

De ce l-am semnat? Pentru ca OUG 6/2016 ne-a impus să semnăm protocoale cu instituțiile statului pentru exercitarea atribuțiilor noastre.

De ce l-am denunțat? Cum v-am spus mai devreme, auditul intern ne-a arătat că putem să ne exercităm atribuțiile, în baza legii și fără aceste protocoale, asigurând securitatea națională a României.

Nu am nimic de ascuns. Este un proces de transparență și de normalitate pe care eu l-am inițiat chiar dacă legea nu ne obliga la acest lucru.

Vreau să vă asigur că demersul meu de denunțare a tuturor protocoalelor la care s-a făcut referire în spațiul public vine din determinarea de a elimina toate suspiciunile legate de implicarea Serviciului Român de Informații în actul de justiție.

În încheiere, aș vrea să vă spun trei lucruri:

Înțeleg că în spațiul public se vehiculează că aș fi semnat ceva ilegal.
Sper că explicațiile de astăzi au fost suficient de clare pentru orice om de bună credință.

Trebuie să fii total rupt de realitate să mă acuzi pe mine că am ceva de ascuns în legătură cu aceste protocoale, în condițiile în care, de cînd sunt director, eu am ordonat auditul cu privire la existența protocoalelor înainte ca subiectul să fie temă publică, eu am denunțat protocoalele care aveau legătură cu înfăptuirea justiției în România și eu am început procesul de desecretizare a acestora.

S-a prezumat în spațiul public, că acest protocol semnat de mine ar fi un abuz al SRI. Eu personal înțeleg foarte bine ce înseamnă abuzul statului împotriva cetățenilor și sunt determinat să lupt până în ultima zi de mandat împotriva tuturor abuzurilor, indiferent de cine le face.