Serviciul Roman de Informatii

Back ULTIMELE ȘTIRI

Numirea în funcția de prim-adjunct al domnului general de brigadă Răzvan Ionescu
23 martie 2017

La data de 23 martie 2017, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul de numire în funcția de prim-adjunct al Directorului Serviciului Român de Informații pentru domnul general de brigadă Răzvan Ionescu. Acesta își va prelua atribuțiile începând cu data de 24 martie 2017.

Domnul general de brigadă Răzvan Ionescu are 45 de ani și o experiență de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. De profesie este fizician, absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București. A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică și Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.

De-a lungul carierei în SRI, domnul general de brigadă Răzvan Ionescu a ocupat mai multe funcții, atât în cadrul unităților centrale, cât și teritoriale, unde a avut succese operaționale de anvergură, în parteneriat cu servicii de intelligence din spațiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaționale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaționale, migrație și terorism.

A fost încadrat în SRI cu gradul de locotenent și a absolvit ca șef de promoție cursurile de inițiere. A fost avansat la gradul de general de brigadă în primăvara anului 2016 și anterior numirii în funcția de prim-adjunct al Directorului SRI, a condus o unitate centrală cu activitate în combaterea amenințărilor transfrontaliere. În activitatea sa a colaborat excelent cu partenerii instituționali ai SRI, atât interni, cât și externi.