Comunicat de presă
01 aprilie 2015
Urmare a măsurilor specifice întreprinse de Serviciul Român de Informații, prin sentința nr. 904 din 31.03.2015, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoane indezirabile în România a şase cetățeni străini, dintre care cinci pentru o perioadă de şapte ani şi unul pentru o perioadă de trei ani.
Grupul de cetăţeni străini, aflați în România în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale cu capital străin, a fost monitorizat de SRI începând cu anul 2013.
În contextul măsurilor informativ-operative derulate de Serviciu, s-a stabilit că cei şase cetăţeni străini desfășurau activități cu impact asupra intereselor de securitate naţională, prezenţa şi acţiunile acestora pe teritoriul statului român constituind riscuri și amenințări la adresa securității naționale.
Concret, membrii grupului, afiliați ideologiilor radicale promovate de organizațiile teroriste Statul Islamic și Al-Qaeda, au fost stabiliţi în contact cu exponenţi / susţinători ai cauzei organizaţiilor menţionate şi au desfășurat pe teritoriul României activități de propagandă islamică extremistă (de orientare jihadistă), radicalizare, recrutare ideologică, recrutare pentru pregătire religioasă / militară în zone de conflict afectate de fenomenul terorist.
Riscurile la adresa securităţii naţionale a României au fost amplificate de constituirea cetăţenilor străini, aflaţi în stadii avansate de radicalizare, într-un grup ermetic, pe considerente de natură jihadist - extremistă. Grupul a fost coordonat de către un lider care exercita asupra membrilor activități de îndoctrinare religioasă, specifice ideologiei organizaţiilor teroriste Statul Islamic și Al-Qaeda.
Anterior şi pe timpul șederii în România, cei șase au menținut şi dezvoltat legături cu elemente teroriste aflate în exteriorul țării noastre.
SRI, în calitate de autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri și amenințări de natură teroristă, cooperând în acest sens cu celelalte instituții din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, precum și cu partenerii externi.

Socializăm!
riscurilor teroriste