Serviciul Roman de Informatii

Back ULTIMELE ȘTIRI

Studenții ANIMV au depus jurămantul militar în prezența Directorului Colegiului de Intelligence din Europa
13 Octombrie 2022

Viitorii ofiţeri SRI au depus astăzi jurământul militar, în cadrul festivităţii de aniversare a 30 de ani de educaţie în intelligence.

La deschiderea noului an universitar au participat directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, membri din conducerea Academiei, profesori şi părinți, precum şi directorul Secretariatului Permanent al Colegiului de Intelligence din Europa, domnul Francois Fischer. Un partener apropiat Serviciului Român de Informaţii prin promovarea unei culturi comune de intelligence la nivel european, acesta a primit în cadrul ceremonialului o plachetă aniversară.

În cadrul momentului festiv, directorul SRI a menţionat câteva elemente importante referitoare la provocările contemporane care au avut ca rezultat schimbarea de paradigmă în intelligence:

„Reziliența societăților europene democratice în fața unor factori destabilizatori - precum agresiunile informaționale, războiul hibrid și atacurile cibernetice - depinde în prezent, mai mult ca oricând, de capacitatea intelligence-ului de a-și asuma un rol proactiv în consolidarea înțelegerii amenințărilor, în comunicarea eficientă cu societatea și în edificarea unei culturi strategice comune. Încă din lunile premergătoare declanșării războiului lansat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, astfel de soluții au implicat utilizarea în mod deschis și în timp real a informărilor din zona de intelligence în comunicarea publică a diplomației din spațiul euroatlantic.”

Domnul Eduard Hellvig a vorbit şi despre rolul Colegiului de Intelligence din Europa şi preluarea Preşedinţiei acestuia în februarie 2023 de către SRI:

„Inițiativele concrete pe care le vom propune la finele acestui an Boardului Director al Colegiului includ acțiuni menite să consolideze și să diversifice oferta educațională, să dezvolte idei și parteneriate între instituțiile academice implicate, să încurajeze dezvoltarea organică de expertiză pe domenii de cunoaștere relevante pentru comunitățile și serviciile europene de intelligence.”

Colegiul de Intelligence din Europa reunește 30 de țări și comunitățile lor de informații.

Potrivit domnului Francois Fischer, „Colegiul deschide uși care, în mod tradițional, erau închise. Creează legături între servicii și lumea academică și are vocația de a intracționa cu publicul.”

Domnia Sa a adăugat că „niciun stat european nu deține singur mijloacele necesare pentru a gestiona toate riscurile... Vestea bună este că nici nu este obligat să o facă. Avem șansa, la nivel european, să avem aceasta obișnuința de a coopera: ceea ce ne oferă bazele potrivite pentru crearea unei culturi comune.”

A fost adus în discuţie şi primul proiect de parteneriat exploratoriu al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, lansat cu membrii ICE și universități afiliate din Croația, Finlanda, Germania, Lituania și Spania.

„Prin punerea în comun a expertizei academice și perspectivelor naționale, acest demers vizează construirea unui program de formare destinat creșterii rezilienței societale la amenințări hibride - încercăm astfel să identificăm soluții comune la amenințări transnaționale și să abordăm consolidarea rezilienței ca răspuns concertat al societăților democratice europene”, a precizat directorul SRI.

Tinerilor care au ales o carieră militară în SRI li s-a urat bun venit în noua profesie:

„Veți avea o bază completă, aproape în întregime digitalizată, laboratoare, săli de studiu.”

În egală măsură, studenților le-a fost adus în atenție şi „momentul complicat pentru Europa și pentru valorile în care credem”:

„Ultimele șapte luni au redesenat brusc și ireversibil însemnătatea acestei profesii în rândul forțelor armate ale unei națiuni. Apartenența României la Alianța Nord-Atlantică este garanția de securitate de care aveam nevoie pentru vremuri precum acestea. Și dacă până de curând unii nu înțelegeau de ce este important să fim în NATO, astăzi înțeleg cum ar fi fost dacă NU aparțineam acestui sistem de valori politice și militare. Practic, prezentul ar fi fost mult mai impredictibil, cu posibile consecințe dramatice pentru România.”