Serviciul Roman de Informatii

Back ULTIMELE ȘTIRI

Deschiderea anului universitar la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”
01 octombrie 2013

La data de 1 octombrie 2013, Aula universitară a Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” a găzduit ceremonia deschiderii noului an universitar, 2013-2014, la care au participat, alături de conducerea Serviciului Român de Informaţii şi a Academiei, membri ai corpului profesoral şi cursanţi, precum şi coordonatori ai unor unităţi centrale din cadrul SRI. Momentul festiv a fost marcat şi de participarea unor reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, instituţii partenere din cadrul sistemului naţional de siguranţă, apărare şi ordine publică pentru care Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” şcolarizează cadre.
 
În alocuţiunile susţinute, a fost subliniată importanţa deosebită a calităţii resursei umane din instituţiile care contribuie la misiunea de a proteja securitatea naţională. În acest sens, procesul de pregătire academică şi profesională desfăşurat în cadrul Academiei constituie premisa formării unor generaţii de ofiţeri de informaţii valoroşi. Aceştia  dobândesc capacitatea de a face faţă noilor provocări generate de dinamica accentuată a climatului de securitate şi de a asigura respectarea, de către ţara noastră, a angajamentelor asumate ca membru al NATO şi UE.
 
De asemenea, a fost mentionat  faptul că, pe lângă bagajul vast de cunoştinţe şi de deprinderi pe care urmează să îl dobândească pe parcursul anilor de studiu, tinerii studenţi îşi vor însuşi valori precum onestitatea, corectitudinea, onoarea, spiritul camaraderesc, care îi vor ghida în activitatea viitoare şi pe care vor fi datori să le promoveze mai departe.
 
Instituţie educaţională cu misiune unică la nivel naţional, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” se poate mândri cu generaţiile de ofiţeri şi specialişti pe care i-a format de-a lungul celor douăzeci şi unu de ani de existenţă.